Xi Jinping avertizează, la reuniunea din Kazahstan, asupra FRAGMENTĂRII sistemului mondial și vrea respingerea ingerințelor

Xi Jinping avertizează, la reuniunea din Kazahstan, asupra FRAGMENTĂRII sistemului mondial și vrea respingerea ingerințelor
Publicat: 04/07/2024, 15:07
Actualizat: 04/07/2024, 17:25

Președintele Chinei, Xi Jinping, a pledat, cu ocazia reuniunii din Kazahstan, pentru mobilizarea aliaților în sensul respingerii ”interferențelor externe”, avertizând, pe fondul tensiunilor cu Occidentul, asupra fragmentării sistemului mondial.

”În contextul riscurilor reale de fragmentare a sistemului global, trebuie să protejăm dreptul la dezvoltare”, a afirmat Xi Jinping, potrivit agenției Reuters.

”Trebuie să ne solidarizăm pentru a opune rezistență interferențelor externe, să ne susținem ferm unii pe alții, să ne ocupăm de preocupările fiecăruia și să avem control asupra viitorului și destinelor țărilor noastre, a păcii regionale și dezvoltării”, a declarat Xi Jinping, în discursul rostit joi la reuniunea Organizației pentru Cooperare de la Shanghai, desfășurată în Astana, Kazahstan.

Din organizație fac parte Rusia, China, Kazahstan, India, Kârgâzstan, Pakistan, Tadjikistan, Uzbekistan, Iran și Belarus.

”Lumea se află într-un moment crucial. Este extrem de important ca Organizația pentru Cooperare de la Shanghai să fie de partea corectă a istoriei, de partea corectitudinii și a dreptății”, a subliniat Xi Jinping, citat de postul public chinez CCTV și de televiziunea Channel News Asia.

Miercuri, Xi Jinping și președintele Rusiei, Vladimir Putin, au afirmat, pe fondul tensiunilor cu Occidentul, că este necesară consolidarea poziției Organizației pentru Cooperare de la Shanghai pentru a deveni ”un pilon-cheie al unei lumi multipolare corecte”.

În contextul sancțiunilor masive impuse de Occident din cauza invaziei în Ucraina, Rusia a intensificat relațiile comerciale cu Turcia, India și China. În plus, Moscova a început să importe armament din Coreea de Nord și Iran.

China nu a condamnat direct invazia Rusiei în Ucraina, dar a cerut, în general, respectarea suveranității țărilor. Beijingul a propus un plan pentru oprirea războiului din Ucraina.

Foto: Profimedia

Citește și:

Alegeri cruciale pentru britanici. „Răzbunarea” BREXITULUI sau sondajele care bat istoria / Secțiile de votare, deschise la 7 dimineața

Adrian Severin: “Sistemul juridic din România a fost refăcut pentru a putea servi INTERESELOR statului paralel”

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Tragedie aviatică la Vilnius. Un avion s-a prăbușit peste o clădire rezidențială
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
O structură subacvatică de mari dimensiuni, similară unui vulcan, găsită în largul statului Alaska